Cod: 48136
Imaginea este destinată exclusiv pentru informare. Aspectul și ambalajul pot diferi în funcție de lotul de livrare.
Categorie
Nume internațional
Țară
Expirat la
29.06.2028
Adenuric 120 mg comprimate filmate
Febuxostat
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră. - Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
Adenuric comprimate conţine substanţa activă febuxostat şi se utilizează pentru tratamentul gutei, care este asociată cu un exces al unei substanţe chimice denumite acid uric (urat) în organism. La unele persoane, cantitatea de acid uric se acumulează în sânge şi poate deveni prea mare pentru a putea rămâne solubilă. Când se întâmplă acest lucru, se pot forma cristale de uraţi la şi în jurul articulaţiilor şi rinichilor. Aceste cristale pot determina durere bruscă şi puternică, înroşire, încălzire şi umflare a unei articulaţii (cunoscută sub denumirea de criză de gută). Dacă nu sunt tratate, se pot forma depuneri mai mari, denumite tofi gutoşi, în şi în jurul articulaţiilor. Aceşti tofi gutoşi pot deteriora articulaţia şi osul.
Adenuric acţionează prin reducerea concentraţiilor de acid uric. Menţinerea concentraţiilor de acid uric la un nivel redus prin administrarea de Adenuric o dată pe zi opreşte formarea cristalelor şi, în timp, reduce simptomele. Menţinerea concentraţiilor de acid uric la un nivel suficient de mic o perioadă destul de lungă de timp poate, de asemenea, să micşoreze tofii gutoşi.
Adenuric este de asemenea utilizat pentru tratamentul și prevenirea nivelurilor ridicate de acid uric în sânge, care poate să apară la începutul chimioterapiei pentru bolile maligne ale sângelui. Când se administrează chimioterapice, celulele canceroase sunt distruse, iar nivelul de acid uric în sânge crește în mod corespunzător, cu excepția cazului cînd formarea acidului uric este prevenită.
Adenuric este destinat adulţilor.
Nu luaţi Adenuric:
dacă sunteţi alergic la febuxostat sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Adenuric adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă aţi avut reacţii alergice la Adenuric întrerupeţi administrarea acestui medicament (vezi de asemenea punctul 4).
Posibile simptome la reacţiile alergice pot fi:
Medicul dumneavoastră poate decide să întrerupă definitiv tratamentul cu Adenuric.
Au existat raportări rare de erupţii ale pielii care pot pune viaţa în pericol (sindromul Stevens Johnson) asociate cu utilizarea Adenuric, care apar iniţial ca pete roşii cu aspect “de ţintă” sau sub formă de pete circulare adesea cu pustule în mijlocul lor. Aceste reacţii adverse pot de asemenea, include, ulceraţii în gură, gât, nas, organe genitale şi conjunctivită (ochi roşii şi umflaţi). Erupţia pielii poate progresa până la apariţia pustulelor pe suprafeţe mari sau descuamarea pielii. Dacă aţi făcut sindrom Stevens-Johnson la utilizarea febuxostat, nu mai puteţi utiliza niciodată Adenuric. Dacă prezentaţi o erupţie la nivelul pielii sau aceste simptome la nivelul pielii consultaţi imediat un medic şi spuneţi-i că luaţi acest medicament.
Dacă aveţi acum o criză de gută (instalare bruscă a durerii severe, sensibilităţii, înroşirii, căldurii şi umflării unei articulaţii), aşteptaţi să treacă criza de gută înainte de a începe tratamentul cu Adenuric.
La unele persoane, crizele de gută pot izbucni la începerea tratamentului cu anumite medicamente care controlează concentraţia de acid uric. Episoadele acute nu apar la toată lumea, însă este posibil să aveţi un episod acut chiar dacă luaţi Adenuric şi mai ales în primele săptămâni sau luni de tratament.
Este important să continuaţi să luaţi Adenuric chiar dacă aveţi un episod acut, deoarece Adenuric continuă să lucreze pentru a reduce concentraţia de acid uric. În timp, crizele de gută vor apărea mai rar şi vor fi mai puţin dureroase, dacă continuaţi să luaţi zilnic Adenuric.
Medicul dumneavoastră vă va prescrie adesea alte medicamente, dacă sunt necesare, care să ajute la prevenirea sau tratamentul simptomelor episoadelor acute (cum sunt durerea şi umflarea unei articulaţii).
La pacienții cu niveluri de urați foarte mari (de exemplu, cei în curs de chimioterapie pentru cancer), tratamentul cu medicamente de scădere a acidului uric ar putea duce la acumularea de xantinici la nivelul tractului urinar, cu posibila formare a pietrelor, chiar dacă acest lucru nu a fost observat la pacienții tratați cu Adenuric pentru sindromul de liză tumorală.
Medicul dumneavoastră vă poate cere să efectuaţi analize de sânge pentru a verifica dacă ficatul funcţionează normal.
Copii şi adolescenţi
Nu utilizaţi acest medicament la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani deoarece siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite la această grupă de vârstă.
Adenuric împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Este important în special să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi medicamente care conţin oricare dintre următoarele substanţe, deoarece acestea pot interacţiona cu Adenuric, iar medicul dumneavoastră ar putea dori să analizeze măsurile necesare: − Mercaptopurină (utilizată pentru tratamentul cancerului);
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Nu se cunoaşte dacă Adenuric poate fi nociv pentru făt. Adenuric nu trebuie utilizat în timpul sarcinii. Nu se cunoaşte dacă Adenuric poate trece în laptele matern. Nu trebuie să utilizaţi Adenuric dacă alăptaţi sau dacă intenţionaţi să alăptaţi.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este necesară atenţie deoarece este posibil să prezentaţi ameţeală, somnolenţă, vedere înceţoşată şi amorţeală sau senzaţie de furnicături în timpul tratamentului şi nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje dacă sunteţi afectat.
Adenuric conţine lactoză
Comprimatele de Adenuric conţin lactoză (un tip de zahăr). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Guta
Adenuric este disponibil sub formă de comprimate fie de 80 mg, fie de 120 mg. Medicul dumneavoastră vă va prescrie concentraţia cea mai potrivită pentru dumneavoastră.
Continuaţi să luaţi Adenuric zilnic, chiar dacă nu aveţi un episod acut de gută sau o criză.
Prevenirea și tratamentul nivelului ridicat de acid uric la pacienții care au suferit chimioterapie din cauza unor boli maligne
Adenuric este disponibil sub formă de comprimate de 120 mg.
Începeți să luați Adenuric cu două zile înainte de chimioterapie și continuati utilizarea acestuia în conformitate cu sfatul medicului dumneavoastră. De obicei, tratamentul este pe termen scurt.
Dacă luaţi mai mult Adenuric decât trebuie
În cazul unui supradozaj accidental, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră ce trebuie să faceţi sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să luaţi Adenuric
Dacă uitaţi să luaţi o doză de Adenuric, luaţi-o imediat ce vă amintiţi, exceptând situaţia în care este aproape timpul să luaţi doza următoare, caz în care nu mai luaţi doza uitată şi luaţi-o pe următoarea, la ora normală. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Adenuric
Nu încetaţi să luaţi Adenuric fără recomandarea medicului, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Dacă încetaţi să luaţi Adenuric, concentraţia de acid uric poate începe să crească, iar simptomele dumneavoastră se pot agrava, datorită formării de cristale noi de uraţi în şi în jurul articulaţiilor şi rinichilor.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Întrerupeţi administrarea acestui medicament şi contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat departament de urgenţe al unui spital dacă apar următoarele reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1.000 pacienţi) deoarece o reacţie alergică severă poate urma:
Reacţiile adverse frecvente (pot afecta până la 1 pacient din 10) sunt:
Alte reacţii adverse care nu sunt menţionate mai sus sunt listate mai jos:
Reacţiile adverse mai puţin frecvente (care pot afecta până la 1 pacient din 100) sunt: • scăderea poftei de mâncare, modificări ale concentraţiilor de zahăr din sânge (diabet zaharat), un simptom putând fi setea excesivă, creşterea concentraţiei de grăsimi din sânge, greşterea greutăţii corporale;
Reacţiile adverse rare (pot afecta până la 1 pacient din 1000) sunt:
Contactaţi imediat medicul dumneavoastră dacă aveţi dureri la nivelul muşchilor, sensibilitate sau slăbiciune;
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amed.md
sau email: [email protected]
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Adenuric
Substanţa activă este febuxostat.
Fiecare comprimat conţine 120 mg febuxostat.
Celelalte componente sunt:
Nucleul comprimatului: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, stearat de magneziu, hidroxipropilceluloză, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal hidratat. Filmul comprimatului: Opadry II galben, 85F42129 conţinând: alcool polivinilic, dioxid de titan, macrogol (3350), talc, oxid galben de fer.
Cum arată Adenuric şi conţinutul ambalajului
Comprimatele filmate sunt de culoare galben pal până la galben şi au formă de capsulă. Comprimatele filmate 120 mg sunt inscripţionate cu „120” pe o parte și nimic pe cealaltă parte.
Adenuric 120 mg este ambalat în blistere transparenteAclar/PVC/Aluminiu sau PVC/PE/PVDC/Aluminiu a câte 14 comprimate.
Adenuric 120 mg sunt disponibile în cutii conţinând 14, 28, 42, 56, 84 şi 98 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul
Deţinătorul certificatului de înregistrare
Menarini International Operations Luxembourg S.A.
1, Avenue de la Gare, L-1611 Luxembourg
Luxemburg
Fabricantul
Menarini - Von Heyden GmbH
Leipziger Strasse 7-13
01097 Dresden
Germania
Patheon France
40 boulevard de Champaret
38300 Bourgoin Jallieu
Franţa
Acest prospect a fost revizuit în Martie 2019.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md/