
07-05-2024 (actualizat: 19-09-2024)
În mod normal, mobilitatea articulațiilor este asigurată de lichidul sinovial. Acesta este un fel de lubrifiant intraarticular care previne deteriorarea cartilajului și, ca urmare, previne uzura articulațiilor. Odată cu vârsta, precum și ca urmare a unui număr de boli, cantitatea acestui lichid scade. Aceste modificări duc la inflamație secundară și durere severă.
Artox 2%, disponibil sub forma unui gel injectabil, steril, izotonic și biodegradabil pentru utilizare intraarticulară, este un medicament pe bază de acid hialuronic. Acesta din urmă este unul dintre componentele principale ale lichidului sinovial.
Indicații și mod de utilizare
Principalele indicații pentru administrarea intraarticulară a medicamentului Artox 2% sunt:
· modificări degenerative-distrofice ale cartilajelor
· boli inflamatorii ale articulațiilor
· leziuni traumatice ale structurilor intraarticulare
· reabilitare postoperatorie
· etc.
Artox 2% se injectează direct în articulație cu un ac subțire doar de către un medic special instruit. Înainte de procedură, se efectuează anestezie locală. După manipulare se aplică un bandaj aseptic pe zona în care a fost administrat medicamentul. Gelul intră direct în zona afectată. Componentele medicamentului îndeplinesc o funcție de înlocuire, restabilind compoziția lichidului sinovial.
Cursul tratamentului și doza medicamentului sunt determinate de medicul curant și depind de motivele prescrierii gelului.
După procedură, pacientul trebuie să evite activitatea fizică intensă timp de câteva zile. Cu toate acestea, nu este necesară imobilizarea completă a articulației – pacientul se poate mișca independent în aceeași măsură ca și înainte de injecția intraarticulară.
La ce ar trebui de acordat atenție?
Fiecare ambalaj conține o seringă de unică folosință. După utilizare, seringa se aruncă indiferent dacă a mai rămas gel sau nu. Reutilizarea unui ac chiar și după ce a fost sterilizat creează un risc de infecție și poate provoca consecințe periculoase.
Contraindicații si reacții adverse
Ca orice medicament, Artox 2% are contraindicațiile sale:
· leziuni cutanate inflamatorii/purulente în zona de injectare
· hipersensibilitate la componentele medicamentului
· infecție articulară
· tulburări de sângerare
· copii
· sarcină, alăptare, etc.
Efectele secundare sunt extrem de rare. În unele cazuri, pot fi observate următoarele: durere la locul injectării, creșterea dimensiunii articulației din cauza umflăturii, iritația pielii și alte reacții cutanate.
În cazul oricăror reacții adverse, este recomandat să consultați cu un medic.
Artox 2% este un remediu modern care poate ameliora durerea și încetini modificările degenerative ale articulațiilor. După administrarea medicamentului, procesul inflamator slăbește, iar refacerea naturală a cartilajului se accelerează.
Pentru ca efectul să fie mai pronunțat, infiltraţiile intraarticulare sunt recomandate în stadiile inițiale ale bolilor degenerative. Artroza avansată și implicarea țesutului osos în procesul patologic reduc semnificativ eficacitatea medicamentului.
Prin urmare, în caz de durere severă, o senzație de rigiditate și alte modificări ale articulațiilor, este necesar să vă adresați la un medic pentru a încetini sau chiar opri procesul patologic la timp.
Autor
Şevcenco Oxana
Recenzent
Stelimah Natalia